The Grasshopper Lies Heavy

The Grasshopper Lies Heavy
on our shoulders...

Friday, December 10, 2010

Despre marginalitatea liberalismului

După o îndelungată perioadă de tatonare a "blogosferei" româneşti, m-am hotărât în sfârşit să scriu primul articol pe propriul blog. Totul a început cu un comentariu, care a tot crescut, cum mi se întâplă cel mai adesea. Însă de această dată pur şi simplu mi-a parut rău să-l consemnez în rândul notelor de subsol ale unui articol semnat de altcineva. La originea acestui articol stă defapt o intervenţie mai veche, unde am utilizat termenul “marginal”, fără a realiza cât de multe controverse va genera în rândul celorlalţi comentatori. Iată şi explicaţia detaliată, precum şi implicaţiile mult mai adânci ale marginalităţii unei idei în societate.

Am folosit cuvântul "marginal" cu sensul "îmbrăţişat de o minoritate restrânsă, dar respins de către vasta majoritate", deci în niciun caz nu în sens peiorativ, ci doar ca o simplă constatare a "raportului de forţe" din cadrul grupul respectiv. Mai mult, după părerea mea, a fi majoritar nu are absolut nicio legătură cu a avea dreptate. Preferinţele politice ale românilor, care plâng şi suspină că sunt săraci, dar şi-o fac cu mâna lor la fiecare scrutin, votând consecvent cu socialiştii, reprezintă un bun exemplu în care majoritatea nu are dreptate, şi nici macar nu realizează acest lucru. Defapt, oamenii nici n-au de unde alege, ideologia respectivă fiind prezentă în trei-patru “arome” distincte, care au menirea de a dezorienta electorul ajuns la urne. Problema unui minoritar, aşa cum este orice liberal (sau libertarian) în România, e cum să convingă suficienţi oameni de validitatea ideilor sale, pentru a le conferi acestora şansa să fie aplicate şi în practică , nu doar discutate strict din punct de vedere teoretic. Calea cea mai bună este să-i iei cu binişorul, fară a-i frapa cu idei pe care le vor considera aproape sigur ca fiind extreme, si a căror enunţare i-ar face să respingă absolut toate ideile asociate. Poate unii, mai naivi, cred că România este populată de indivizi care ar primi o predică despre virtuţile pieţei ca pe o adevărată revelaţie divină, şi care ar fi apoi dispuşi apoi să parcurgă "În aparărea indezirabililor" sau "Etica libertăţii" cu evlavia cu care măicuţele citesc din "Evanghelia dupa Ioan". Ei bine, atât rezultatele electorale, la care m-am referit anterior, cât şi propria experienţă îmi confirmă că defapt trăim într-un stat socialist, a cătrui populaţie este formată în majoritate din indivizi ce consideră această stare de fapt ca fiind perfect normală, mai mult din comoditate şi din obişnuinţă, decât din convingere. Dacă vrem să fim liberi, va trebui în mod inevitabil să convingem o parte importantă a acestor indivizi să adopte ideile noastre, sau măcar să le tolereze. Mai mult, trebuie să ne asigurăm că nu vom fi inteleşi greşit, ceea ce este aproape sigur dacă avem o abordare "extremă" încă de la început. Iată de ce sunt atât de sceptic cu privire la aplicabilitatea practică imediată a conceptului de "anarhie a proprietăţii private", într-o societate traumatizată de un regim totalitar, care a distrus cu determinare diabolica relaţiile fireşti între indivizi. În cazul în care ideea este promovată prea curând s-ar putea ca promotorii săi să aibă soarta misionarilor trimişi să-i creştineze pe canibali, care, începînd slujba cu "trupul şi sângele lui Hristos", au sfârşit-o ... bine rumeniţi.

Întrebarea de $1M (în curând suma ar putea deveni una trivială, mulţumita politicii FED): Ce facem noi liberalii? Stăm să ne certăm pe lucruri mărunte cum ar fi: "x a zis defapt y, şi nu z" pe medii electronice cât se poate de "marginale", sau încercăm să convingem cât mai mulţi oameni de validitatea ideilor noastre, explicându-le pe înţelesul lor, şi fără a face uz excesiv de sofisme, atacuri la persoană şi argumentaţii complexe în favoarea unor teorii greu “digerabile” chiar şi pentru “iniţiaţi”? Prima variantă functioneaza în mod sigur - de exemplu, ne putem certa practic la infinit cu privire la întelesul exact al termenului "marginal". Dar a doua variantă? Ei bine, în cele mai multe cazuri functioneaza si aceasta - tot "secretul" este să ştii cum să vorbeşti oamenilor. Am avut ocazia să discut recent cu un astfel de om, aparent atipic în postura de partizan al liberalismului: trecut de 60 de ani, cu o pregătire şcolară aparent modestă, şi aparţinând unei minorităţi etnice privită în general cu dispreţ de către europenii mai “blonzi”. Am stat de vorbă câteva ore, constatând pe parcurs că nu îi erau deloc străine ideile liberale, aflate însă în forma lor nativă, neînchistate de teorie, ci sintetizate din experienţa practică. Acest lucru nu este deloc intamplator – interlocutorul meu mi-a relatat despre munca lui de-o viaţă, despre cum a trebuit să o ia de la capăt în ţara de adopţie, dar şi despre “ajutorul” acordat de către politicieni şi birocraţi celor defavorizaţi. În acelasi timp, există mulţi pretinşi intelectuali, care sunt absolut incapabili să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat liberalismul, autointitulandu-se chiar cu nonşalanţă "liberali de stânga", probabil pentru ca n-au fost niciodata nevoiţi să muncească pe cont propriu, ci numai “la stat”! Iată că este mult mai util să ne structurăm discursul ca şi cum am vorbi cu Joe the Plumber si nu cu Walter Block. Mentalitatea elitistă şi închistată nu a adus şi nu va aduce vreodată altceva decât prejudicii liberalismului, prin condamnarea sa la marginalitate! Ne plângem că socialiştii au acaparat puterea peste tot, dar în mod paradoxal, ei au fost capabili să-şi “vândă marfa” mult mai bine decât noi ...

3 comments:

  1. Bun-găsit,
    Inspirație și spor!
    E bine-venit exemplul tău. Oricine muncește și se descurcă prin propriile forțe (inevitabil majoritatea) sunt individualiști și pot înțelege perfect liberalismul dacă știi să ridici problema.

    ReplyDelete
  2. Sa inceapa atacul FINAL!


    Sunt perfect de acord cu Lucian, insa parca trebuie convinsi si "ntelectualii" nu numai omul de rand.

    Acolo e problema principala.

    ..

    Felicitari pentru blog Alex, si la mai mare! Sper sa vad manifeste cu linkuri spre situl tau raspandite prin spam, la mail. Aia ar fi recunoasterea suprema! :D

    ReplyDelete
  3. Oamenii de rand simt abuzurile statului pe pielea lor, in fiecare zi. Cu intelectualii este mult mai greu, din motive obiective.

    Nu am de gand sa spamez mai mult decat o fac deja ;)

    ReplyDelete